Noutăți și comunicate

Concert OldGreen in Ageless Club din Bucuresti

16 iunie 2012
Concert OldGreen in Ageless Club din Bucuresti
Sâmbătă, 16 iunie 2012, de la ora 21:00 sunteți așteptați la un concert al trupei OldGreen în Ageless Club. Vă așteaptă o seară de muzică bună, în principal piese originale, dar și coveruri, în stilul atât de caracteristic al muzicienilor de la OldGreen.

Intrarea este liberă.
Adresa Ageless Club : Calea Șerban Vodă, Nr. 213 (lângă intersecția cu str. Cuțitul de Argint, fostul Tehnic Club), București. Mijloace de transport: tramvai 1 și 19,   autobuz 116 și 323 (stația Cuțitul de Argint), metrou (stația Tineretului). Booking și rezervări: 0726811636.


OldGreen
https://http://www.facebook.com/oldgreen.oficial

OldGreen vor deschide festivalul Rock The City 2012. Primul concert al trupei OldGreen a avut loc pe 7 iulie 2011, in Hard Rock Café, la finala unui concurs organizat de Rockfm pentru trupele la început de drum, premiul fiind posibilitatea concertării în deschiderea lui Bon Jovi la București. Au participat în jur de 100 de trupe, iar trupa a ajuns în finală alături de încă două trupe. Deși nu au concertat in deschidere la Bon Jovi, au obtinut privilegiul de a deschide festivalul Rock the City 2012, pe 29 august.

OldGreen: "Odată cu debutul trupei am câștigat și participarea într-un concurs de un asemenea calibru. Pentru noi această șansă reprezintă mai mult decât ne puteam dori la început de drum. Vom da tot ce este mai bun pentru ca publicul să afle cine este OldGreen."

Istoria OldGreen începe în anul 2009, când Andrei și Ovidiu decid ca pasiunea lor pentru muzică trebuie exploatată la maxim. În perioada următoare a venit și Florin, formula trupei de atunci fiind: Ovidiu voce și chitară ritm, Andrei chitară solo, Florin bass. În 2009, numele trupei era într-o continuă schimbare la fel și componenta. A urmat o perioadă de pauză din cauza schimbărilor de componență foarte dese.

Stilul pe care îl abordează este inspirat din rock-ul clasic, heavy metal. În prezent, trupa cântă atât piesele proprii, pe care și le compun singuri, cât și cover-uri din Bon Jovi, Dokken, Brian Adams, Guns'N'Roses.
Actuala componență:
Geicu Ovidiu - voce și chitară ritm,
Bălan Andrei - chitară solo,
Huciog Florin - chitară bass
Pană Alexandru - clape,
Lucian Ștefan - tobe.

Sursa : Ageless Club
http://www.ageless.ro



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top