Noutăți și comunicate

CELELALTE CUVINTE & ABIGAIL in recital la POSADA ROCK 2012

31 Iulie 2012
CELELALTE CUVINTE & ABIGAIL in recital la POSADA ROCK 2012
Trupa Celelalte Cuvinte, un adevarat simbol al scenei rock din Romania va canta in recital, la Festivalul POSADA, pe 9 septembrie 2012

Cu 30 de ani in muzica si o formula aproape neschimbata, trupa Celelalte Cuvinte se bucura de una din cele mai indelungate cariere din rockul romanesc. Pastrandu-si in decursul timpului, atat line-up-ul (Calin Pop - voce, chitara, Marcel Breazu - bass, voce, Leontin Iovan - tobe, Tiberiu Pop - clape, voce, Ovidiu Rosu - inginer de sunet), cat si stilul, Celelalte Cuvinte a devenit o legenda a rockului autohton, cu o identitate unica si o amprenta clar definita din punct de vedere muzical.

Seria recitalurilor de la Posada Rock 2012 este completata de trupa Abigail, un nume reprezentativ al scenei doom metal din Romania. Formatia, infiintata in 1994 a participat, in concurs, la editia din 1996 a festivalului Posada Rock si in recital la editia din 1997. Abigail revine la Posada in fomula: Mihai Ilie (voce), Razvan Alexandru (chitara si voce), Vlad Flavian Ionita (chitara), Mirel Cristea (tobe), Andreas Nitu (bass).

In acest an, Festivalul Posada Rock se bucura, in premiera de participare internationala. Dar, isi pastreaza si statutul de festival concurs, regulamentul fiind disponibil aici. Inscrierile continua pana pe 10 august. Materialele specificate in regulament sunt asteptate pe adresa de mail: posadarock2012@gmail.com

Trupele care isi adjudeca primele doua pozitii la Festivalul POSADA ROCK 2012, respectiv marele premiu si locul 1, castiga dreptul de a participa direct la finala nationala GBOB 2012. Facilitatea este oferita prin amabilitatea domnului Cristin Tomeci, Vice-Presedinte la Global Battle of Bands si Presedinte al Music Europe Association.

Iar miza pentru trupele participante in concurs nu se opreste aici: formatiile clasate pe primele patru pozitii vor fi premiate cu vouchere, in valoare totala de 2000 de euro, oferite de M&C Musical Instruments Distributor, prin bunavointa domnului Calin Ilie si a doamnei Manon Viel, vechi prieteni si sustinatori ai festivalului. Voucherele vor putea fi utilizate pentru achizitia de instrumente sau accesorii muzicale.

Premiile acordate cu sprijinul M&C Musical Instruments Distributor vor fi urmatoarele:
- Marele premiu - voucher in valoare de 1000 euro
- Locul 1 - voucher in valoare de 600 euro
- Locul 2 - voucher in valoare de 300 euro
- Locul 3 - voucher in valoare de 100 euro

Biletele se gasesc in magazinele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas si Carturesti sau online pe: Eventimsi My Ticket. Pretul unui bilet de o zi va fi de 20 lei, iar un abonament valabil pentru toate cele 3 zile de festival va costa 40 lei. Achizitia se poate face si online, in format electronic pe http://www.rezervariclub.ro. Platesti online,  cu cardul, unul sau mai multe bilete si primesti un cod unic cu care te prezinti la intrare in ziua concertului, alaturi de prietenii tai. 

Editia din 2012 va avea loc pe Stadionul Municipal din Campulung Muscel, in perioada 7 - 9 septembrie.

Festivalul Posada este organizat de Primaria Municipiului Campulung, in parteneriat cu Asociația Ost Cultural Events si Cavalleria Events.
 
Festivalul Posada a debutat in 1986 si se desfasura anual, timp de 3 zile in septembrie, la Teatrul de Vara al Casei de cultura "Tudor Musatescu" din Campulung. A fost apreciat apreciat drept "cel mai bun festival concurs rock underground din Romania" (Dictionarul Rock Pop Folk - Humanitas, Bucuresti, Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, 1999).
CELELALTE CUVINTE & ABIGAIL in recital la POSADA ROCK 2012 Noutăți, comunicate România


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.