Noutăți și comunicate

British Legends Night la Sala Palatului

ANULAT !!!
18 Noiembrie 2014
British Legends Night la Sala Palatului

Muzica britanică a avut cel mai mare impact asupra dezvoltării genului rock, dând lumii o parte dintre cei mai buni muzicieni și contribuind considerabil la dezvoltarea altor genuri muzicale. Trupele care vor urca, pe rând, pe scena de la Sala Palatului în "British Legends Night" susținând recitaluri de aproximativ 40 de minute fiecare, sunt: Mungo Jerry, The Troggs, The Animals si The Yardbirds.

Publicul va avea, astfel, ocazia unică de a întâlni și a se bucura în aceeași seară, de figurile legendare ale unor trupe care au scris istorie în muzică.



Mungo Jerry a compus și a lansat în 1970 hit-ul "In The Summer Time", considerat cel mai ascultat cântec estival al tuturor timpurilor. Piesa s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare în primele 6 luni de la apariția pe piață, înregistrând până în prezent peste 30 de milioane de unități vândute.

The Troggs reprezintă una dintre cele mai influente trupe rock și punk, care a inspirat toate generațiile de muzicieni, între care Iggy Pop, The Ramones, R.E.M. sau Jimi Hendrix, care a realizat un cover după piesa "Wild Thing", numind-o "imn național". Britanicii sunt autorii unor hit-uri precum: "Wild Thing", "With a Girl Like You", "Love is All Around".

The Animals fac parte din fenomenul cunoscut în America sub numele de "British Invasion". Înființată în anul 1963, trupa The Animals a făcut istorie în rock-ul mondial cu hit-urile "The House of The Rising Sun", "We Gota Get Out of This Place" și "Don't Let Me Be Misunderstood". La un an de la debut, formația a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

The Yardbirds este trupa în care au activat trei dintre cei mai importanți chitariști ai lumii: începând cu Eric Clapton, care a fost înlocuit de Jeff Beck, la rândul său înlocuit de Jimmy Page. După ce a înregistrat un album cu trupa, Page și-a făcut o trupă nouă, căreia inițial i-a spus "The New Yardbirds", înainte să-i schimbe numele în "Led Zeppelin".



British Legends Night este o sărbătoare a muzicii!
British Legends Night live, la Sala Palatului, miercuri, 18 Noiembrie, ora 19.30.

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librariile Humanitas si Carturesti, Sala Palatului și online, pe http://www.eventim.ro.
Prețul unui bilet, în funcție de categorie, este de: 80 lei, 110 lei, 160 lei, 200 lei. Pentru categoria Vip, prețul unui bilet este de 280 lei.

Mai multe detalii la http://phoenixentertainment.ro
British Legends Night la Sala Palatului Concert, festival, eveniment Sala Palatului


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.