Noutăți și comunicate

BENETONE Band in Route 66 – concert pentru performanta in educatie

5 Octombrie 2013
BENETONE Band in Route 66 – concert pentru performanta in educatie

Sâmbătă 5 octombrie 2013, BENETONE Band va susține un concert live pentru performanța în educație, în clubul Route 66, gazda celor care încă mai cred în eroi, începând cu ora 22:30. Trei tineri studenți ai Universității din București vor fi premiați pentru rezultatele lor deosebite. Performanța acestora va fi recompensată cu premii speciale, iar unul dintre ei, va primi o parte din încasările concertului.

Adresa Route 66 : Calea Victoriei, Nr. 48 "" 50, București.



Suntem BENETONE Band și credem cu tărie că stă în puterea oamenilor să facă lumea mai bună. Un pion foarte important în evoluția societății este educația,  iar acest pion merită pus în lumina reflectoarelor! Deoarece credem foarte mult în implicarea directă și în puterea exemplului, avem plăcerea de a vă anunța că pe 5 octombrie 2013 deschidem seria concertelor "BENETONE Band susține drumul către performanță!" Această inițiativă este posibilă grație sprijinului și implicării Centrului de Strategii Organizaționale și Leadership al Universității din București (CSOL-UB) și Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București.

Suntem BENETONE Band și avem nevoie de sprijinul vostru, al tuturor, pentru a putea răsplăti performanța în educație!  Prețul unui bilet de intrare este de 30 de lei și va fi contribuția ta pentru performanța lor. Puteți urmări pe pagina noastră de Facebook noutățile legate de această inițiativă.

Ești student și ai pornit deja în călătoria pe drumul performanței? Ne-ar plăcea să te cunoaștem. Vino sâmbătă, 5 octombrie, în clubul Route 66 să faci parte din misiunea noastră de a încuraja tinerii să pășască pe drumul către performanță! Și nu uita că edițiile viitoare te pot regăsi pe tine în postura premiantului. Rămâi alaturi de noi și de partenerii noștri!"¦
BENETONE Band in Route 66 – concert pentru performanta in educatie Concert, festival, eveniment Route 66


Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.