Noutăți și comunicate

BENETONE Band a sarbatorit 3 ani de classic rock

29 Mai 2013
BENETONE Band a sarbatorit 3 ani de classic rock

Sâmbătă, 25 mai 2013, Route 66, ora 21:00. Liniște. Doar două mese ocupate de puștii de la Rock Force (și ai lor părinți) care tocmai și-au terminat probele de sunet. Totul e pregătit. Se face pentru a 1000-a oară o trecere în revistă a ordinii în care se va desfășura tot. "Ai zice că devine mai ușor după 3 ani"¦". Nu, emoțiile sunt aceleași. Nu se poate altfel atunci când motorul pentru ceea ce faci este pasiunea puternică și credința nestrămutată că ACESTA este drumul tău. În scurt timp liniștea avea să devină istorie...

Sâmbătă, 25 mai, Route 66, ora 22:30. Rock Force urcă pe scenă. "Doamne, ce mici sunt! De unde ați aflat de ei?". Incep să cânte și brusc nu mai par așa mici. Mirarea tuturor prinde glas în afirmații precum "E LIVE?!", "Uite cum bate la tobe, nu pot să cred!" și "Parcă-i mai mare chitara decât el... incredibil!".  Și iată cum a fost inaugurată noua tradiție BENETONE: o dată pe an, o trupă aflată la început de drum și încărcată de talent va cânta în deschiderea concertului aniversar. Pentru că vrem să aflați de ei.

Sâmbătă, 25 mai, Route 66, ora 23:30. Trupa 23 încearcă să ne convingă că "We feeeeeeel good". Reușesc ușor și, treptat-treptat, pe ritmurile trupei lui Bogdan Naumovici ajungem la "Rolling in the deep". Cea mai tânără membră a trupei, Maria, a făcut deliciul publicului dând culoare pieselor cu solo-urile ei de trompetă.

Duminică, 26 mai, Route 66, ora 00:30. Classic Beat Orchestra ne demonstrează tuturor că Românii CHIAR au talent. În vreme ce publicul, care a ocupat între timp întreg spațiul cublului, se bucură de spectacolul intrumental pe care cei 4 artiști de pe scenă îl oferă, în backstage emoțiile echipei BENETONE Band ajung la cote maxime.

Duminică, 26 mai, ora 01:20. Jerbele priothenice pornesc pe ritmurile melodiei "Gimme all your lovin'", cu mesajul căreia publicul pare să cocheteze. A început: BENETONE Band "" 3 ani de classic rock. Au urmat încă 14 melodii și 5 invitați speciali. Pe parcursul întregului show trupa BENETONE a chemat pe scenă pe 5 dintre cei mai dragi fani din acești 3 ani, pentru a le mulțumi printr-un cadou personalizat pentru toate nopțile de prezență în primul rând. A fost rândul lor să primească aplauze.

Primul invitat special a fost Sebastian Macovei, toboșarul trupei Sunshine Experiment din Constanța, care a electrizat publicul prin energia cu care a mânuit bețele.

Sebi a predat ștafeta tobarului de la Aeon Blank și Stema, Bogdan Valentin. Alături de el pe scenă a urcat o prezență feminină care a reușit să dinamizeze și mai mult atmosfera deja incendiară: Aura, solista trupei Steelborn, bulgărele de energie care a ridicat în picioare 50.000 de oameni în deschiderea concertului Bon Jovi din 2011. A avut o impecabilă interpretare a "Nobody's wife" și a cântat alături de Porro "Give me one reason".

După ieșirea Aurei de pe scenă a urmat un moment încărcat de emoție prin care atenția s-a îndreptat asupra celor din staff-ul trupei, care fac lucrurile să se învârtă în ritmul băieților. Acum a fost cel mai bun moment pentru două dintre melodiile preferate ale publicului: "Sex on fire" și "You shook me all night long".

Duminică, 26 mai, Route 66, ora 02:30. Cineva avea să se bucure foarte tare că brățara sa era cea cu numărul 26. Pentru că a fost numărul norocos extras la tombola pentru invitația dublă la super-concertul verii: Roger Waters "" The Wall.

2-BENETONE_Band_a_sarbatorit_3_a_oPlCPQKXU.jpg

După ce biletele au ajuns în posesia norocosului, în scandările publicului a intrat pe scenă unul dintre cei mai așteptați invitați speciali ai serii: Dragoș Crețu, solistul trupei Monarchy. În ultimul an fanii BENETONE l-au putut asculta deseori cântând alături de Alex Porro "Rebel Yell" și au putut vedea cum, cu fiecare concert, a devenit parte din familia noastră. După "Rebel Yell", Dragoș și-a inaugurat chitara ajutându-ne să facem o surpriză publicului, care ceruse de ceva vreme un cover după Metallica: "Enter Sandman".

Ultimele melodii din setlist au curs într-un ritm frenetic, însoțite de aplauzele și vocile celor din public, punctul culminant fiind melodia "Poison", de la Alice Cooper, la finalul căreia totul a fost acoperit de confetti. Mult confetti. "Diamonds and Rust" a fost melodia de bis cu care s-a încheiat concertul aniversar, un concert care a sintetizat într-o noapte povestea tuturor celor 3 ani care s-au scurs.

Duminică, 26 mai, Route 66, ora 03:00, backstage. Zâmbete, îmbrățișări, felicitări, promisiuni. Au fost 3 ani de classic rock! 3 ani împreună. 3 ani alături de VOI. 3 ani plini de pasiune, energie și zâmbete. 3 ani de BENETONE Band.

*mai multe fotografii puteti gasi pe pagina de FB a BENETONE Band.

Sursa : Benetone Band
BENETONE Band a sarbatorit 3 ani de classic rock Noutăți, comunicate


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.