Noutăți și comunicate

Alte trupe confirmate la Manufest 2016

27 octombrie 2016
Alte trupe confirmate la Manufest 2016
In perioada 4-5 noiembrie 2016, Manufactura (Splaiul T.Vladimirescu nr. 9, Timisoara) va avea onoarea de a fi gazda unui festival de rockabilly (rock & roll), mai exact Manufest 2016. Primul nume confirmat la festival sunt maghiarii de la Killer Diller Combo. carora li se alatura The Crazy Plumbers din Sfantu Gheorghe si trupa locala Rock Abil.



Killer Diller Combo (Budapesta, HU)
Spectacolul lor colorat este umplut de ritmuri autentice de pian boogie-woogie, si note de trompeta. In componenta formatie se afla un chitarist cu ritmuri nebune, contrabas si baterist jazzy. Nu in ultimul rand, o cantareata foxy, cu o voce blues de neuitat.

Video Killer Diller - Be Baba Leba:
https://www.youtube.com/watch?v=XkjpKhJPshg

Deasemenea in prima seara de festival, cea de vineri, 4 noiembrie avem bucuria de a avea un prim speaker in prezenta lui Mimo Obradov, omul care a facut istorie in Timisoara la toate evenimentele culturale importante de 40 de ani incoace.

Manufest va avea loc in perioada 4-5 noiembrie 2016, in club Manufactura din Timisoara si va cuprinde pe langa concertele anuntate si proiectii de filme, workshopuri dar si un open rock n roll piano la care se vor prezenta atat artisti cat si publicul doritor de a invata sa cante la acest instrument ajutat de acestia.

Fb event: https://www.facebook.com/events/580060925513171/

Pretul unui abonament valabil pentru 2 zile de festival este de 30 de lei si va putea fi achizitionat de la barul clubului Manufactura (Splaiul T.Vladimirescu Nr.9).

Biletul pentru o zi de festival este de 20 de lei si se va gasi doar in ziua evenimentului, in limita loculuilor disponibile.
Persoanele sub 14 ani au intrarea libera avand obligativitatea de fi insotiti de un adult.



The Crazy Plumbers (Sfantu Gheorghe, Romania)
Formația The Crazy Plumbers a fost înființat în 2012 din inițiativa lui Levi (fost membru al formației Recycle Bin) împreună cu Tamas la contrabas și Moha la tobe. La început stilul abordat de cei trei a fost rockabilly, dar în scurt timp acesta s-a transformat in psychobilly. După ce trupa s-a completat cu încă o chitară în persoana lui Denver, The Crazy Plumbers a început o serie de concerte. Prima apariție a formației a avut loc în Vaslui la Open Camp după care a urmat mai multe concerte la întâlniri de motociclișt, și festivalul Pokefest din București. După un timp Tamas a părăsit formația, iar Levi și-a luat locul la contrabas. De atunci trupa continuă activitatea in formulă de trio, care s-a dovedit fiind mult mai eficient.

(2) AltetrupeconfirmatelaManufest..._Hf2WEcAtw.jpg
Scopul trupei este în primul rând de a promova stilul psychobilly/rockabilly, un stil underground foarte popular în Europa, dar bineînțeles să și cânte în cât mai multe locuri din țară.

În 2015 The Crazy Plumbers a terminat înregistrările primului material cuprinzând 11 piese din care 8 compoziții proprii iar trei pese de la artiști care au marcat stilul trupei. Materialul a apărut la sfârșitul anului 2015 sub egida Acostic World din Sfântu Gheorghe, purtând numele „8 Beers”.

Youtube video: The Crazy Plumbers – 8 beers
https://www.youtube.com/watch?v=azmMS1ceSDQ

Rock Abil (Timisoara, Romania)
Trupa ROCK ABIL este un grup timisorean infiintat in anul 2007 si cu toate ca formula si componenta s-au mai schimbat, prestatiile echipei actuale: Grigore Bujor Hariga-chitara solo (component al grupului Pro Musica), Marian Draghia – chitara solo, vocal (ex-Pragu’ de Sus), Valentin Ivanescu-vocal, chitara ritm, chitara bas, claviaturi (ex-Sah-Mat), Adi Vaduva-chitara bas, vocal (ex-Umber) si Petre Prisacaru-tobe (ex-Sah-Mat), s-au situat mereu in marja muzicii de foarte buna calitate. Fiecare concert e o dovada de pasiune a muzicienilor si un prilej de bucurie pentru fani. Repertoriul abordat consta din piese clasice de blues, rock, folk-rock ale trupelor consacrate ale anilor ’60 si ’70, de pe ambele maluri ale Atlanticului.

(3) AltetrupeconfirmatelaManufest..._lB36ow3QVm.jpg
ROCK ABIL a sustinut nenumarate concerte in cluburile de specialitate din tara, a aparut la numeroase festivaluri de gen si nu numai, reactiile publicului fiind intotdeauna la inaltime. In actuala componenta, care dateaza din primavara anului 2013, ROCK ABIL este o veritabila “masina de muzica buna”, formata din muzicieni talentati si cu experienta, care se simt excelent pe scena si intre care s-a format o adevarata simbioza.

https://www.youtube.com/watch?v=9Ux8G4fm4MA

Special Speaker Mimo Obradov
OBRADOV, Mimo (n. 21.V.1958, Timișoara, România). Critic muzical și publicist, istoriograf de muzică pop/rock, realizator de emisiuni muzicale Radio/TV, corespondent de presă, traducător din/în limbile română, sârbă, engleză, rusă, prezentator de evenimente muzicale. Activitate în presă: redactor voluntar la Televiziunea Timișoara Liberă (decembrie 1989-februarie 1990), redactor la Studioul Teritorial de Radio Timișoara la emisiunea în limba sârbă și colaborator al redacției muzicale al emisiunilor în limba română, colaborator al Studioului Teritorial de Televiziune Timișoara/TVR Timișoara (emisiunea în limba sârbă) între anii 1990-2001, redactor coordonator programe minorități (2001-2003), realizator de emisiuni din 2003 și în prezent jurnalist senior cu atribuțiuni de producător. Din 1990 și în prezent este corespondent al redacției culturale a Programului II Radio Beograd. A contribuit substanțial la încheierea parteneriatelor cu televiziunile regionale și locale din Serbia (RT Vojvodina, Novi Sad, TV Pančevo, TV Banat Vršac). Realizări cultural-muzicale: a inițiat și a contribuit din punct de vedere organizatoric la derularea proiectului „Zilele culturii sârbe la Timișoara“ (din 2006). În planul muzicii între anii 1980-1984 a pregătit și prezentat programele muzicale ale clubului timișorean PM-6, perioadă în care s-a ocupat și de organizarea festivalului Tim Rock, în anii 1994-1995 a inițiat și condus VIP Rock Club la sala Lira a Casei de cultură a municipiului Timișoara. Ca profesionist al radioului și televiziunii s-a impus cu o serie de proiecte în calitate de redactor și realizator al emisiunilor asumate: „Orizonturi sârbești“ ( magazin cultural), „Musica Viva“, „Ritm Show“, „Coarda sensibilă“, „Cap de afiș“, „În spatele ușilor închise“ (emisiune de rock alternativ la Televiziunea Europa Nova) etc. A realizat interviuri cu: Goran Bregović, Trilok Gurtu, Yung Chen Lhamo, Jean Luc Ponty, Al Di Meola, Paco De Lucia, Eberhard Weber, Anathema, Ali Campbell (UB 40), Sugar Blue s.a. Activitate publicistică: colaborează în mod constant cu ziare și reviste precum: „Orizont“, „Paradox“, „Helion“, „Vox Pop Rock“, „Knjievni ivot“/Viața literară, „Naša reć“/Cuvântul nostru, „Renașterea bănățeană“, „Timișoara“ ș.a. A publicat de asemenea volumele I-IV Istorii și Story Rock, Ed. „Marineasa“, Timișoara, 1995-2000, Duh radija/Spiritul radioului, Ed. Uniunii Sârbilor din România, Timișoara, 2011, Peste rock și după roll, Ed. „Brumar“, Timișoara 2014.


Evenimente recomandate

Top