Noutăți și comunicate

Albumul 'Mission Cimbalom' al lui Marius Preda va fi prezentat pe scena Festivalului de jazz de la Garana

6 Iulie 2017
Albumul 'Mission Cimbalom' al lui Marius Preda va fi prezentat pe scena Festivalului de jazz de la Garana
Sambata, 8 iulie 2017, se va lansa noul album semnat Marius Preda, 'Mssion Cimbalom', in cadrul „Garana Jazz Festival 2017”, unde artistul va urca alaturi de trupa sa pe scena din Poiana Lupului.



Cele 13 piese de pe album, în care artistul evoluează la 8 instrumente muzicale diferite, alcătuiesc astfel unul dintre cele mai originale și totodată valoroase materiale de studio din jazz-ul ultimilor ani, un material în care se remarcă, printre altele, și neașteptata prelucrarea a temei din filmul „Marele blond” semnată de Vladimir Cosma și care a primit aprecieri superlative din partea compozitorului.

Nivelul muzical extraordinar al interpretărilor la țambal, la vioară, pian, contrabas, acordeon, vibrafon, marimbafon sau nai i-au adus lui Marius Preda invitații și solicitări de colaborare din partea celor mai mari nume ale scenei muzicale internaționale. Albumul este disponibil pentru streaming si download accesand link-ul urmator: https://UMR.lnk.to/CimbalomNe. Iar in curand va putea fi disponibil in librariile Carturesti si Humanitas. Născut în anul 1977, în București, într-o familie cu tradiții muzicale, Marius Preda s-a înscris la vărsta de 16 ani la Conservatorul Regal din Haga, pe care l-a absolvit la secțiunea jazz-marimbafon. Posibilitatea de a-și expune calitățile muzicale excepționale într-un mediu artistic atât de dinamic precum jazz-ul vest-european, l-a propulsat de foarte devreme în elita genului, amintitele colaborări cu André Rieu, Vladimir Cosma, Dennis Chambers sau Mike Stern începând cu mai mult de 15 ani în urmă.

De-a lungul carierei sale, Marius Preda a fost invitat să performeze în fața unor importante personalități artistice și politice ale lumii, între ascultătorii săi numărându-se în repetate rânduri membrii Familiei Regale a Olandei, Manuel Valls – Prim-ministru al Franței, membrii formației The Rolling Stones, Vladimir Putin, Membrii Familiei Imperiale a Japoniei, actrița Brigitte Bardot, compozitorul și producătorul Quincy Jones și mulți alții.

Mai multe informații pe:
https://www.facebook.com/mission.cimbalom/
http://www.garana-jazz.ro/
Albumul 'Mission Cimbalom' al lui Marius Preda va fi prezentat pe scena Festivalului de jazz de la Garana Noutăți, comunicate România


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.