Noutăți și comunicate

A doua editie a Festivalului Wolfblues al lui Nicu Covaci are loc la sfarsitul lui iulie

28 - 29 Iunie 2017
A doua editie a Festivalului Wolfblues al lui Nicu Covaci are loc la sfarsitul lui iulie
Intre 28 si 29 iulie 2017, va avea loc a doua ediție a festivalului WolfBlues în Poiana Lupului. Ca și la prima ediție, desfasurat sub titulatura Friendly Blues and roll festival, evenimentul își propune să păstreze și în acest an ideea unor întâlniri memorabile și va aduce din nou împreună pe scena din Gărâna artiști din muzica rock și blues.



WolfBlues reprezintă un concept unic pe piața din România pentru că, dincolo de muzica prezentată și de concertele inedite, a avut ca punct de plecare dorința lui Nicu Covaci de a crea un eveniment dedicat în primul rând artiștilor. Scopul festivalului a fost acela de a le oferi acestora un spațiu în care muzica să le aparțină în întregime, un eveniment în cadrul căruia să se poată exprima dincolo de limitele impuse de genul muzical care i-a consacrat, un prilej de a relua vechi prietenii cu diferiți colegi de breaslă. Pentru că ediția din 2016 a fost bine primită de public și s-a bucurat de numeroase cronici pozitive, Wolfblues va reprezenta și acum aceeași întâlnire amicală anuală a muzicienilor, rară în peisajul muzicii românești.

Festivalul WolfBlues - Friendly Blues'n'roll festival se va desfășura în perioada 28-29 iulie 2017, în Poiana Lupului (Gărâna - Wolfsberg, Semenic, Caraș-Severin) și va cuprinde 8 concerte în două seri consecutive. Din line-up-ul festivalului fac parte atât muzicieni celebri ai scenei blues, cât și prieteni din zona muzicii rock care vin la Gărâna să cânte blues: Calin Pop de la Celelalte Cuvinte, Iulian Vrabete de la Holograf, Bujor Hariga de la Promusica, Nicu Covaci, liderul Phoenix, precum și Erlend Krauser, membru marcant al istoriei Phoenix. Evenimentele vor fi precedate de workshopuri desfășurate în timpul zilei.

Vineri, 28 iulie 2017

Axis (Srb) / Vali SirBlues Racila (Ro) / Nightlosers (Ro) / Blues Alliance, Rares Totu feat. Dean Bowman (USA), Calin Pop (Ro), Nick Krakovszki (USA), Marcian Petrescu (Ro), Andrei Cerbu (Ro).

Sâmbătă, 29 iulie 2017

Rock Abil by Bujor Hariga (Ro) / Berti Barbera & Nicu Patoi (Ro) / Hot Leeks (Ro) – Iulian Vrabete, George Baicea, Vali Vatuiu, Paul Negoita / Erlend Krauser (De) & Nicu Covaci, with Vlady Sateanu and Flavius Hosu (Ro), special appearance by A G Weinberger.

Biletele se pun în vânzare online pe ambilet.ro.

Prețul biletelor:

Early Bird – first served (achiziționate online până în 1 iulie): bilet pentru o zi de festival = 50 lei / abonament pentru ambele zile = 80 lei.

Presale (achiziționate în perioada 1 iulie – 15 iulie): bilet pentru o zi de festival = 70 lei / abonament pentru două zile = 110 lei.

Biletele achiziționate în ziua evenimentului, în Poiana Lupului, vor avea prețul de 90 lei (pentru o zi de festival) și 150 lei (abonament).

Copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit la eveniment iar cei cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani vor putea achizitiona bilete cu reducere de 50% din retelele partenere.

Link event: https://web.facebook.com/events/709123785948888/
http://www.wolfblues.ro
A doua editie a Festivalului Wolfblues al lui Nicu Covaci are loc la sfarsitul lui iulie Concert, festival, eveniment Poiana Lupului


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.