Noutăți și comunicate

A Tribute To Nirvana in Club Fire

23 martie 2012
A Tribute To Nirvana in Club Fire
Joi, 12 aprilie 2012, incepand cu ora 20.00, sunteti invitati la Concertul A Tribute To Nirvana - "Nevermind" in Club Fire, pentru a celebra 25 de ani de existența a sound-ului și atitudinii create de una dintre cele mai influente formații a secolului XX.

Pretul unui bilet este de 15 lei.

Nirvana este spiritul unei generației care a reușit să doboare setul învechit al valorilor impuse de anii 70' și 80' printr-o revoluție ce a cutremurat din temelii întreaga cultură mainstream. Adoptând elemente cheie din mișcarea punk abordate într-o estetică nouă, amestecate într-o nouă manifestare a libertății și dând voce tuturor celor care până atunci au fost ignorați complet de exprimarea artistică, Nirvana împreună cu Pearl Jam, Soundgarden și Alice in Chains, celelalte trupe din The Big Four of Grunge, au provocat o reacție în lanț ce până și astazi la mai mult de 20 de ani trăiește și se manifestă.

Văzut cu ochii răi de adepții Heavy Metal, curent detronat de noile tendințe alternative, Grunge-ul prin Nirvana și nu numai, s-a impus printr-un simplism atât melodic, cât și lyric, capabil să exprime cele mai profunde stări și atitudini într-un mod cu adevărat fascinant.

Chiar dacă scurta activitate muzicală a încetat în 1994 odată cu regretata moarte a vocalului și chitaristului Kurt Cobain, un simbol pentru generațiile ce au venit după, flacăra ce o dată a fost aprinsă și a ars cu o intensitate nebună continuă să trăiască în sufletul tuturor celor care simt și respiră mirosul tinereții.

Concertul Tribut se află la cea de-a patra ediție. Este unul dintre evenimentele care. cu fiecare an, devine parte din tradiția peisajului underground românesc. În 2009 și 2010 a avut loc în Suburbia iar în 2011 în Control.

Line up-ul a oscilat de la an la an, singurul membru constant fiind vocalul Mircea Petrescu. Line up-ul din acest an include pe:

- Mircea Petrescu (voce, Ex Cobe)
- Andrei Bratu (chitară, Flesh Rodeo)
- Alexandru Zamfir (chitară, Flesh Rodeo)
- Teodor Antim (bas, Flesh Rodeo)
- Bobo (tobe, Up To Eleven)

Anul acesta în premieră veți auzi integral cel de-al doilea album Nirvana, Nevermind, lansat în 1991. Acest proiect nu vine doar cu o prezentare caracteristică altor trupe tribut al materialelor discografice Nirvana. Accentul se pune pe o redare cât mai fidelă a atmosferei din timpul concertelor live.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top