Noutăți și comunicate

3 zile de maraton rock in Grill Pub

11 - 13 martie 2011
3 zile de maraton rock in Grill Pub
Intre 11-13 martie 2011 Grill Pub va gazdui un maraton de 3 zile de muzica rock cu ocazia lansarii celui mai nou post de radio rock: Rockzone.ro

Intrarea este libera.

Nici ca s-ar fi putut defini mai autentic conceptul de rock "pe bune" decat in atmosfera incendiara a unui maraton de 3 zile, cu trupe dementiale ce-si vor aprinde tobele si basii pentru lansarea noului post de radio online, Rockzone.ro The Real Rock Radio.

Intre 11 si 13 martie asadar, intr-un eveniment prezentat de IQ Event si Stay Metal Forever!, vor concerta la Grill Pub trupe ca Progeria, No Antidote, Arkham, Interzis, Metrock, N.E.G.A.T.I.V, Blue Pulse, Magnum Opus, Utopia si multi altii. Printre partenerii evenimentului se numara B24 FUN, Metalhead, Nine O clock, Metalfan, Alternative Town, Letsrock.ro etc.

Cat despre Rockzone.ro, el reprezinta REVELATIA. In sfarsit muzica rock adevarat isi va gasi locul printre posturile de radio autohtone, fiind la ea acasa pe ROCKZONE.ro, singurul post care va emite online pentru rockerii din Romania. Incepand cu jumatatea lunii martie, Rockzone va difuza nu doar multa muzica de gen cum a facut-o din februarie si pana acum ci si o grila de programe specifica, cu multe emisiuni de profil, si cu stiri din lumea rock-ului din toate timpurile.

Mihai Pahontu, unul dintre oamenii care vor face posibil fenomenul ROCKZONE, atat ca actionar cat si realizator, definea noul post de radio ca fiind "easy listening" accesibil celor care cunosc si iubesc muzica rock. Principiul de playlist este ca la fiecare doua melodii difuzate sa se auda unul dintre cele mai mari hit-uri posibile. Muzica se imparte in trei categorii: Artisti cunoscuti piese mai putin difuzate, piese extrem de difuzate si noutati toate cantabile, fredonabile. Ca trupe si genuri se vor auzi de la Hard Rock Aerosmith, The Rolling Stones, Van Halen, Led Zeppelin, pana la cele mai "agresive" gen Kreator, Slayer, Obituary, Sepultura, Metallica, Paradise Lost, Iron Maiden. In categoria melodiilor "fredonabile" intra formatii precum Stratovarius, Iced Earth, Within Temptation, Sonata Arctica, Nightwish.

Printre realizatorii si moderatorii de emisiuni pe care ii vom putea asculta in mai putin de 2 saptamani de acum incolo se numara oameni de radio consacrati precum Andrea Billig, Alexandru Gheorghias, Cristi Dicianu si Mihai Pahontu. Dintre emisiunile de profil amintim "Monsters of Rock", una dintre cele mai vechi emisiuni de rock, precum si 3 emisiuni ce vor dezbate muzica rock romaneasca, de la trupele mari la underground-ul autohton.

ROCKZONE.ro va deveni in foarte scurt timp nu doar un post de radio, ci un lider de opinie, un club al rocker-ilor de pretutineni, care, la fel ca si in maratonul celor 3 zile de concerte, isi croiesc si isi simt viata, cultura si atitudinea dupa principiul muzicii adevarate: ROCK ON!


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top