Cronici / Galerii foto / Interviuri

De vorba cu cei de la Tiarra legat de Post Scriptum, album ce se lanseaza pe 1 iulie 2008

Autor: Sisanu, 23 Iunie 2008

- Salutare!
- Salut, suntem trupa Tiarra de gotic simfonic din Bucuresti.
- Spuneti-ne cate ceva despre voi, de cat timp cantati in formula actuala?
- In formula actuala cantam de anul trecut, de prin septembrie, ultima venita in trupa este Iulia. Formula actuala se prezinta astfel : Anda (voce), Alex (voce), Sebastian (baterie), Robert (chitara bass), Diana (vioara), Iulia (violoncel), Tudor (chitara solo), John (clape, flaut).
Cate ceva despre muzica voastra...
- Altfel decat live ne-ati putut auzi prima data cand am lansat albumul demo in 2005, Drama Per Musica.
Acest album demo contine piesele:
1. Dreams of despair
2. Dying soul
3. Epilog
4. Everything for her
5. Requiem pentru un erou
6. Tiarra
7. To the end of the light

Materialul a fost bine primit dar am considerat ca unele dintre piese meritau reorchestrate pe proaspatul album Post Scriptum care va fi lansat, dupa cum stiti, pe 1 iulie 2008 in club Revenge din Bucuresti. Pe langa piesele mai sus mentionate, acest album nou contine si compozitii noi, care speram sa prinda cel putin la fel de bine ca si precedentele.

Track list-ul Post Scriptum:
1. Prologue
2. Ielele
3. In The Arms Of An Angel
4. Tiarra
5. Everything For Her
6. Requiem Pentru Un Erou
7. Post Scriptum
8. Broken Echoes
9. Epilog
10. Door Of Innocence

Albumul a fost inregistrat in Romania, masterizat in Finlanada, produs in Germania si lansat in toata lumea. Din punct de vedere compozitional majoritatea pieselor le apartin lui John si Andei, dupa care fiecare dintre noi, prin contributia adusa, am definit forma actuala a pieselor. Cautam in continuare un stil propriu care sa ne defineasca si care sa combine influentele aduse de fiecare membru. Aceasta cautare ne aduce pas cu pas mai aproape de stilul simfonic, mult mai evident in noul album prin prezenta instrumentelor clasice, acestea lipseau pe Drama Per Musica.
- Care e principalul mesaj pe care doriti sa il transmiteti prin muzica voastra?
- Mesajul pieselor nostre este in esenta un mesaj dramatic, bazat in principal pe dualitatea ce caracterizeaza orice existenta. Atat instrumental cat si vocile si versurile evidentiaza faptul ca frumosul nu poate exista fara urat, nici lumina fara intuneric. Temele abordate, departe de a fi filozofice, au la baza sentimente contradictorii si puternice ce ne fac sa ne numim oameni.
- Cum ati reusit sa faceti albumul in Germania?
- Inainte de a sti cand si cine va produce materialul Post Scriptum am inceput inregistrarile bazandu-ne exclusiv pe resursele proprii. Dupa nu putine peripetii, inregistrarile au fost finalizate cu ajutorul studioului Sphera (Reli, sa ne traiesti!) si am postat doua dintre piese pe pagina noastra de myspace http://www.myspace.com/tiarraband . La putin timp dupa aceasta am fost contactati de reprezentantulunei case de discuri din Germania (fosta Omvina, actuala Alpha Winter), apartinand Millenium Music. Ne-au cerut mai multe piese si au acceptat sa produca materialul. Speram ca in curand sa se iveasca si posibilitatea unui turneu de promovare in tara si de ce nu si in afara.

Mai multe despre album speram sa fie spuse de cei ce il vor asculta.
- Am inteles ca nu veti canta live la lansare. De ce?
- Fiind 8 membri si avand cerinte de sunet destul de ridicate intampinam de cele mai multe ori mari probleme de ordin logistic in concerte. Asa ca deocamdata nu putem decat sa va invitam cu draga inima la o bere unde va vom putea raspunde si altor intrebari.
- Multumim pentru timpul acordat si vom fi prezenti la lansarea noului album.
- Multumim si noi si va asteptam pe toti in club Revenge pe 1 iulie 2008.


Evenimente recomandate

Top