Cronici / Galerii foto / Interviuri

Interviu cu trupa Dirty Shirt, inainte de turneul national

Autor: Cezar, 13 Aprilie 2013

- Salutare! Multumim pentru ca v-ati facut un timp pentru a raspunde la cateva intrebari.
(2)Interviu_cu_trupa_Dirty_Shirt_B7yd3teh.jpgMihai Tivadar : Salutare si eu multumesc din partea trupei Dirty Shirt.
- Incepand cu ziua de vineri porniti intr-un turneu national, cum va simtiti? Aveti emotii? Sunteti pregatiti?
Normal ca avem emotii, in sensul de chef si nerabdare. Acuma nu o sa spun ca nu suntem pregatiti, evident. Lucram la ultimele detalii, inclusiv schimbarile aduse de noua formula de concert, prin prezenta lui Cosmin Petrut la vioara.
- In ce gen considerati ca se incadreaza muzica voastra? De ce abordati acest stil?
- Personal nu imi plac catalogarile muzicale, desi inteleg ca sunt necesare. Probabil din aceasta cauza si muzica noastra e greu de a fi catalogata intr-un gen muzical. Binenteles e rock/metal, bazat pe o structura industrial-hardcore, insa care variaza mult, in fiecare piesa. Astfel puteti gasi pasaje folclorice, reggae, dubstep, funk, jazz, etc. Insa, speram noi, intr-un cadru foarte coerent si omogen.
- Cum v-ati cunoscut / cum ati decis sa formati o trupa?
- Eu si Pali cantam deja in trupa Eclispe cand am pornit proiectul Dirty Shirt. Pe langa faptul ca eram vecini, ne cunosteam bine de la clubul elevilor din Seini. La putin timp dupa formarea trupei a venit si Rini la voce. Pe Rini il cunosteam bine, deoarece era solist la trupa Halley. Dupa Rini, a venit si Vlad, la tobe, el activand in mai multe trupe baimarene in acea perioada. La un moment dat, in muzica noastra s-a simtit nevoia a doua chitari si l-am co-optat pe Cristi, prieten care venea des la repetitiile noastre. In fine, Robi e ultimul venit, in momentul in care ne-am dorit o a doua voce, pe tonuri joase si growling, ca sa il completeze pe Rini.
- Stim cu totii problema pirateriei muzicale. Ce succes aveti pana acum cu metoda de a pune albumul la streaming si publicul care optiunea de a "dona " cand il descarca?
- Cand am creat contul Bandcamp, in paginile de ajutor se specifica faptul ca in medie, trupele primesc cu 25-50% mai mult decat pretul afisat. Chestia asta chiar s-a confirmat si pentru noi. Au fost fani care au platit peste 5 euro pentru albumul digital (au fost chiar si peste 10 euro). Iar pentru albumul precedent (Same Shirt Different Day, 2010), chiar daca se poate obtine gratis, a fost lume care a oferit intre 1 si 5 euro.

Privind "Freak Show ", binenteles ca si acest album va fi disponibil si pentru download, dar inca e devreme. Asteptam iesirea pe iTunes, Amazon, Deezer, etc... Insa sigur va fi gratuit nu peste foarte multa vreme. Cel mai important e totusi ca muzica noastra sa ajunga la lume.
- Descrieti in 3 cuvinte albumele voastre, scotand in evidenta elementul de noutate pentru fiecare.
Very Dirty, 2000 : alternative, progressive, debut
Same Shirt Different Day : groove, hardcore, industrial
Freak Show : original, surprinzator, catchy
- Povestiti-ne mai multe despre Remix Contest.
- Am organizat un concurs de remixuri pentru piesa Freak Show, cu premii in valoare de 1500 euro, oferite de Propellerhead (hardware si software), Kallaghan Records (sesiune mix/mastering) si Dirty Shirt (cash, merch). In prezent am ales finalistii, ce pot fi ascultati aici :
http://www.youtube.com/watch?v=ZIoCJ8yqm8M&feature=share&list=PLNNF7UCvatVhUiA8tdrVSd27YXxhQCbPJCastigatorii vor fi alesi de un juriu format din muzicieni (inclusiv membrii trupei Dirty Shirt), producatori si jurnalisti din Romania si strainatate dar si de votul publicului. Astfel va invit sa ascultati remixurile din finala, sunt multe foarte bune si interesante si pe urma sa votati versiunea prefera pe pagina Facebook a trupei Dirty Shirt : http://www.facebook.com/dirtyshirtoriginal
- Povestiti-ne mai multe despre Dirty Flower Project, proiectul cu trupa Magnolia.
- Ne-am cunoscut cu cei de la Magnolia la finala GBOB. Au organizat si eu un concurs de remixuri pentru o piesa. Am facut si eu o versiune care a iesit foarte bine (Music). Pe urma, am mai lucrat pe o a doua piesa (Innocent). Insa proiectul nu a mers mai departe, deoarece fiecare trupa are un "program " foarte incarcat. Oricum, cele doua piese au fost incluse in albumul meu de remixuri rock, disponibil online :
http://soundcloud.com/mt-soundcloud/sets/rock-rmx-collection/
- Veti avea invitati speciali pt showurile din Romanian Freak Show Tour? Daca da, pe cine? (invitati pt actul lor, trupe de deschidere, etc.)
(1)Interviu_cu_trupa_Dirty_Shirt_8asHuz0Y.jpg
- La sapte concerte vor participa francezii de la Zen Gran Zeft, o trupa foarte originala si cu atitudine. Albumul lor a fost produse de Charles « Kallaghan » Massabo, producatorul ultimelor doua albume Dirty Shirt. De aici lipeala s-a facut usor, deoarece ne placea reciproc muzica celor doua trupe. Prim urmare, vom colabora pentru concertele din Romania, dar si la trei concerte in Franta, in cadrul turneului Germano-Francez al trupei Dirty Shirt.

Binenteles, turneul e un prilej de a canta alaturi de trupe prietene excelente, de a petrece cu ei. Astfel, mai multe trupe ne vor insoti la mai multe concerte din turneu, in functie de posibilitatile logistice : Targ3t, Sky Swallows Challenger, Untold Faith. De asemenea, vom avea prilejul de a cunoaste trupe noi tinere din Romania, cum ar fi Hybrid Symphony, BloodPrint, AnySound dar si din Germania (Disingage A.D.). In fine, am avut sansa ca in prima parte a turneului, sa prinde nu mai putin de trei festivaluri in decurs de o saptamana : PsychoSounds (Bucuresti), Student Fest (Timisoara) si 1 Mai Rock (Sibiu), unde vom canta alaturi de trupe foarte bune din tara : Bucovina, Dark Fusion, Lupu' Cel Rau, etc.
- Trebuie sa fie o piesa de pe albumul "Freak Show " care sa fie mai speciala pentru voi. Care ar fi aceea si de ce anume?
- E greu de zis ca o piesa e mai speciala decat alta. Fiecare reprezinta o parte a personalitatii trupei. Probabil ca sunt piese care ne sunt mai dragi, insa imposibil de desemnat doar una din ele. In plus parerile intre membrii trupei pot diferi.
- Care ar fi diferentele dintre publicul roman si cel de peste hotare?
- Greu de apreciat din punctul nostru de vedere, deoarece contextul e diferit. Insa, din experienta noastra, diferente nu sunt foarte mari, cel putin ca reactie in timpul concertului.
- Aveti vreun oras din actualul turneu in care sunteti nerabdatori sa va intoarceti?
- In fiecare oras in care am cantat deja avem amintirea cel putin a unui concert foarte reusit. Avem prieteni si fani in aceste orase, si suntem binenteles nerabdatori sa ne revedem, dar speram sa cunoastem si lume noua. Oricum, am pregatit un set de piese una si una, unele fiind pentru prima data prezentate live.
- Stim ca implicati foarte mult publicul in activitatea voastra, prin filmari de studio si feedback, cum functioneaza strategia asta si cum v-a venit idea?
- Dirty Shirt reprezinta o pasiune pentru noi care nu se rezuma doar la a face muzica. Suntem implicati in acest proiect, ne place ceea ce facem. De aceea, in functie de posibilitati, incercam sa realizam un "package " ingrijit a ceea ce inseamna o trupa: de la albume cu productie foarte buna, la videoclipuri, studio reporturi, etc. E normal sa implicam si publicul, mai ales ca in timp am ajuns sa cunoastem multa lume.
- Cum este un concert in afara Romaniei ? Puteti compara experienta cu concerte din Romania?
- Am avut si concerte in Romania care s-au desfasurat profesionist, de la A la Z (organizare, logistica, tehnica, etc.). Insa acestea sunt rare. In Romania inca se improvizeaza mult si facem cu ceea ce avem si putem. Insa sa nu se inteleaga gresit. La ora actuala, scena rock romaneasca a progresat mult si se poate canta in conditii bune in mai multe orase din tara. In plus, noi ne ducem un echipament destul de complet in turneu, inclusiv lumini suplimentare, tocmai, pentru a putea oferi un show (freak show, lol) de calitate.
- Care este cea mai amuzanta intamplare pe care v-o amintiti dintr-un turneu de al vostru?
- Ceea care imi vine in minte e drumul spre Top T Buzau, cred ca in 2005, cand ne-am reformat trupa. A fost primul concert dupa o pauza de 4 ani. Eram flamanzi. Ne-am luat compartimente la cuseta frumos, sa ne odihnim inainte de concert. Vezi sa nu. Toata noaptea am chefuit si s-au intamplat destul de multe ca sa nu le povestesc aici :)
- De ce credeti ca nu ati castigat semifinala Wacken de la Cluj de saptamana trecuta, cu toate ca ati fost singura trupa din concurs care a lansat album anul asta?
Pffff. Speram sa nu fiu intrebat in legatura cu experienta de la WOA Battle de anul acesta. A doua zi am publicat un comunicat "oficial ", foarte scurt si neutru. Insa daca tot m-ai intrebat, cred ca se cuvine sa dau totusi niste informatii in legatura cu problemele foarte mari, atat de organizare cat si tehnice. Desi trupa a dat tot ce s-a putut pe scena in conditiile respective, nu am avut nici o sansa. Sa nu intelegeti ca am anunta acum teoria conspiratiei, nici vorba de asa ceva. Pur si simplu organizarea a fost proasta. In general, problema unui concurs live e faptul ca trupele de la inceput sunt in mod natural dezavantajate fata de cele de la sfarsit. De aceea in mod normal programul se stabileste fie in functie de clasamentul de la calificare (in ordine inversa), fie prin tragere la sorti. La WOA, ca de obicei, se face in ordine alfabetica, astfel, trupele ale caror nume incep cu o litera apropiata de « A » in alfabet, sunt dezavantajate in mod sistematic.

Oricum, acest lucru s-ar putea atenua printr-o organizare buna si conditii tehnice decente. Insa din pacate in Romania, sunetul se regleaza pe parcurs, si astfel primele trupe sunt dezavantaje in plus. Iar la Cluj conditiile tehnice au fost cele mai proaste pe care am cantat in ultimii ani, desi am anuntat organizatorii din timp. De exemplu, a fost imposibil sa folosim samplerele, pentru simplu motiv ca sonorizarea din club merge doar pe mono, canalele stereo din mixer nefiind functionale si astfel captand si metronomul. O situatie penibila.

Iar faptul ca nici un organizator nu a fost prezent pana la inceputul concertului, a facut ca tot programul sa fie dat peste cap, totul incepand cu intarziere, primele trupe depasind programul alocat. Astfel, Dirty Shirt, fiind prima trupa in concurs, a trebuit sa faca ultima trupa soundcheck. Insa, nu a mai fost posibil si s-a cantat fara nici un reglaj. Va puteti da seama ce a insemnat asta : microfoane fluierand non-stop, un microfon functional doar partial, monitoare care nu mergeau, samplere care nu au putut fi legate, etc. In aceste conditii, oricat de bine ai canta si orice backline bun ai avea, trupa a sunat foarte prost.

In ciuda acestui fapt, in urma votului juriului, cele patru trupe au fost la un punct diferenta. Rezultatul a fost decis de votul publicului. Aici, o alta greseala mare din partea organizatorilor. In mod normal, la aceste concursuri ar avea drept de vot doar cei ce sunt prezenti de la inceput. Nu a fost cazul, si prin urmare, publicul a votat in ordinea inversa a intrarii, cat se poate de normal. In fine, asta e pura sansa, dar primele doua trupe au cantat in "deplasare ", iar ultimele doua, fiind din Cluj, au cantat "acasa ".

Toate acestea puse una peste alta, au facut ca trupa Dirty Shirt sa decida ca sa nu mai participe la acest gen de concursuri din Romania.
- Unde pot gasi fanii vostri mai multe despre trupa si activitatea voastra ?
- Desi lucram pe noul site si exista doar o pagina provizorie, pe http://www.dirty-shirt.com gasiti linkurile la tot ce trebuie : audio, video, facebook, etc. Este si un articol pe wikipedia :)
- Vreun ultim mesaj pentru cititorii http://www.letsrock.ro ?
- Ne vedem la concerte, trecem prin multe orase din tara. Veniti la concerte si va asigur ca nu veti regreta.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top